Fauna sălbatică are nevoie de habitate conectate pentru a se hrăni, a se reproduce, a se deplasa în siguranță și a se adapta la schimbările din peisaj. Iar protejarea acestor legături dintre habitate începe cu specialiști bine pregătiți, capabili să înțeleagă datele, să interpreteze modelele și să contribuie la o planificare teritorială care ține cont de nevoile naturii.
Prin programe de formare dedicate profesioniștilor, Propark – Fundația pentru Arii Protejate contribuie la dezvoltarea competențelor necesare pentru conservarea conectivității ecologice și pentru integrarea acesteia în deciziile de management, evaluare și planificare.
În perioada 17–18 februarie, la Cluj-Napoca, Propark, prin trainerii săi, a facilitat un curs dedicat modelării conectivității ecologice, organizat în cadrul proiectului ForestConnect, implementat de WWF România.
Timp de două zile, 15 specialiști au lucrat cu instrumente și metode actuale pentru modelarea conectivității și interpretarea datelor. La curs au participat experți în evaluarea impactului asupra mediului, profesioniști implicați în identificarea coridoarelor ecologice și reprezentanți ai instituțiilor cu rol de decizie.
De ce contează conectivitatea ecologică
Ariile protejate nu pot funcționa izolat. Speciile de faună sălbatică, în special cele care au nevoie de teritorii mari, depind de legături funcționale între habitate. Atunci când aceste legături sunt întrerupte de infrastructură, dezvoltări urbane, schimbări în utilizarea terenurilor sau alte presiuni, populațiile devin mai vulnerabile.
Conectivitatea ecologică ajută la menținerea acestor legături. Ea permite speciilor să se deplaseze între zone favorabile, să găsească resurse, să evite izolarea genetică și să se adapteze mai bine la schimbările climatice.
Pentru ca aceste aspecte să fie integrate în planificarea teritorială, este nevoie de specialiști care pot lucra cu date spațiale, pot înțelege dinamica peisajului și pot traduce rezultatele tehnice în recomandări utile pentru decizii publice.
Formare aplicată pentru decizii mai bune
Cursul de la Cluj-Napoca a avut o componentă practică importantă. Participanții au lucrat pe metode de modelare a conectivității ecologice și pe interpretarea rezultatelor, astfel încât informațiile obținute să poată fi folosite în contexte reale: evaluări de impact, identificarea coridoarelor ecologice, planificare teritorială sau managementul ariilor protejate.
Această abordare este esențială pentru Propark. Formarea profesională nu înseamnă doar transmiterea unor concepte, ci construirea unor competențe care pot fi folosite direct în teren, în instituții și în procesele de luare a deciziilor.
În cazul conectivității ecologice, aceste competențe pot face diferența între o planificare care fragmentează habitatele și una care păstrează funcționale legăturile dintre ele.
ForestConnect: conectivitate forestieră pentru carnivore mari
Trainingul face parte din proiectul ForestConnect – Towards a Climate-smart Forest Connectivity for Large Carnivores in the Balkan-Carpathian-Dinaric Region, finanțat prin Programul Interreg Danube Region.
Proiectul urmărește să contribuie la menținerea și îmbunătățirea conectivității forestiere pentru carnivorele mari în regiunea Balcanică–Carpatică–Dinarică, într-un context în care schimbările climatice și presiunile asupra habitatelor fac tot mai importantă planificarea bazată pe date și colaborarea între specialiști, instituții și organizații.
Cursul a fost realizat în cadrul proiectului implementat de WWF România, împreună cu partenerii USAMV Cluj-Napoca și Direcția Județeană de Mediu Cluj.
Competențe pentru viitorul conservării
Pentru Propark, conectivitatea ecologică este o temă care arată foarte clar de ce formarea profesională este esențială în conservarea naturii. Nu este suficient să știm unde sunt ariile protejate pe hartă. Trebuie să înțelegem cum comunică între ele habitatele, cum se deplasează speciile și cum pot deciziile noastre să susțină sau să întrerupă aceste procese.
Prin astfel de cursuri, Propark sprijină specialiștii care lucrează în conservare, planificare și evaluare de mediu să folosească instrumente actuale și să contribuie la decizii mai bune pentru natură și comunități.
Fauna sălbatică are nevoie de spațiu, de siguranță și de habitate conectate. Iar pentru ca aceste condiții să fie protejate, avem nevoie de oameni care pot transforma datele, hărțile și modelele în acțiuni concrete pentru conservare.