Complexitate și arii protejate (*IUCN)

Worboys, Graeme & Lockwood, Michael & Kothari, Ashish & Feary, Sue & Pulsford, Ian. (2015). Protected Area Governance and Management. 10.26530/OAPEN_569111.

Școlile, în general, dar și școlile de conservare s-au format într-un climat relativ stabil și în mijlocul unor schimbări lente pe fronturile culturale, sociale și de mediu. Acest model de gândire a generat o credință puternică în capacitatea sa de a prezice sau de a anticipa viitorul.

Mitul stabilității în complexitate se referă la credința că sistemele naturale sau sociale sunt stabile, predictibile și că pot fi gestionate printr-o planificare și intervenție simpliste. Acest mit presupune că schimbările în sisteme sunt lineare, ușor de prevăzut și că pot fi controlate sau manipulate cu ușurință.

Efectele mitului stabilității:

  1. Subestimarea riscurilor: Credința în stabilitate poate duce la subestimarea riscurilor și a amenințărilor care afectează ecosistemele și biodiversitatea. Acest lucru poate duce la o subestimare a necesității de a lua măsuri de conservare sau de a adapta strategiile de gestionare la schimbările de mediu.
  2. Eșecul în anticiparea schimbărilor: Mitul stabilității poate duce la incapacitatea de a anticipa și de a gestiona schimbările rapide și neașteptate în mediul natural. Acest lucru poate conduce la eșecuri în conservarea habitatelor și speciilor în fața schimbărilor climatice, a degradării mediului și a altor amenințări.
  3. Lipsa adaptabilității: Credința în stabilitate poate împiedica dezvoltarea adaptabilității și a flexibilității în abordările de conservare. Dacă se crede că sistemele naturale sunt stabile și previzibile, este posibil să nu se investească suficient în măsuri de adaptare și reziliență pentru a face față schimbărilor și perturbărilor.
  4. Eșecul în gestionarea ecosistemelor dinamice: Sistemele naturale sunt deseori dinamice și se schimbă în timp ca răspuns la perturbări și la interacțiuni complexe. Mitul stabilității poate duce la eșecul în recunoașterea și înțelegerea acestei dinamici și, prin urmare, la eșecul în dezvoltarea strategiilor de gestionare adecvate.
Modele matematice și simulări computerizate
Acestea sunt utilizate pentru a reprezenta interacțiunile dintre componentele sociale și ecologice ale unui sistem. Modelele matematice pot ajuta la evaluarea efectelor diferitelor intervenții sau scenarii asupra sistemului.
Analiza de rețea
Această tehnică examinează relațiile și interdependențele dintre diferitele elemente ale unui sistem social-ecologic, evidențiind conexiunile și influențele reciproce.
Studii de caz și cercetare interdisciplinară
Abordările de studiu de caz permit cercetătorilor să analizeze în profunzime sistemele sociale și ecologice în contextul lor specific, abordând aspecte precum istoria, cultura, economia și ecologia locului.
Observații participative și cercetare acțiune
Implicarea comunităților locale și a stakeholderilor în procesul de cercetare poate oferi o înțelegere mai cuprinzătoare a relațiilor sociale și ecologice dintr-un anumit mediu.
Analiză de scenarii
Această tehnică implică elaborarea și evaluarea mai multor scenarii posibile pentru evoluția unui sistem social-ecologic, permitând înțelegerea potențialelor implicații și consecințe ale diferitelor decizii.
Indicatori de sustenabilitate
Dezvoltarea și utilizarea unor indicatori adecvați poate oferi informații despre starea și tendințele sistemului social-ecologic în timp, facilitând evaluarea progresului și identificarea punctelor critice.
Hărți cognitive și diagrame conceptuale
Aceste instrumente vizuale pot ajuta la reprezentarea și comunicarea complexității sistemelor sociale și ecologice, evidențiind relațiile și interdependențele dintre diferitele componente.
Previous slide
Next slide
Read More