Complexitate și arii protejate (*IUCN)
Școlile, în general, dar și școlile de conservare s-au format într-un climat relativ stabil și în mijlocul unor schimbări lente pe fronturile culturale, sociale și de mediu. Acest model de gândire a generat o credință puternică în capacitatea sa de a prezice sau de a anticipa viitorul.
Mitul stabilității în complexitate se referă la credința că sistemele naturale sau sociale sunt stabile, predictibile și că pot fi gestionate printr-o planificare și intervenție simpliste. Acest mit presupune că schimbările în sisteme sunt lineare, ușor de prevăzut și că pot fi controlate sau manipulate cu ușurință.
Efectele mitului stabilității:
- Subestimarea riscurilor: Credința în stabilitate poate duce la subestimarea riscurilor și a amenințărilor care afectează ecosistemele și biodiversitatea. Acest lucru poate duce la o subestimare a necesității de a lua măsuri de conservare sau de a adapta strategiile de gestionare la schimbările de mediu.
- Eșecul în anticiparea schimbărilor: Mitul stabilității poate duce la incapacitatea de a anticipa și de a gestiona schimbările rapide și neașteptate în mediul natural. Acest lucru poate conduce la eșecuri în conservarea habitatelor și speciilor în fața schimbărilor climatice, a degradării mediului și a altor amenințări.
- Lipsa adaptabilității: Credința în stabilitate poate împiedica dezvoltarea adaptabilității și a flexibilității în abordările de conservare. Dacă se crede că sistemele naturale sunt stabile și previzibile, este posibil să nu se investească suficient în măsuri de adaptare și reziliență pentru a face față schimbărilor și perturbărilor.
- Eșecul în gestionarea ecosistemelor dinamice: Sistemele naturale sunt deseori dinamice și se schimbă în timp ca răspuns la perturbări și la interacțiuni complexe. Mitul stabilității poate duce la eșecul în recunoașterea și înțelegerea acestei dinamici și, prin urmare, la eșecul în dezvoltarea strategiilor de gestionare adecvate.
Previous slide
Next slide